Daniela Gyorfi, dezvăluiri dureroase despre copilărie: ”Necazurile care s-au abătut asupra mea și a mamei mele ne-au unit”
Chiar dacă acum se declară un artist împlinit, Daniela Gyorfi s-a confruntat cu multe necazuri, mai ales în copilărie.
După zeci de ani de muncă, Daniela Gyorfi se poate considera unul dintre cei mai de succes artiști din industria muzicală.
Până în acest punct al vieții ei, artista a trecut printr-o serie obstacole și lucruri mai puțin frumoase. În cadrul unui interviu, Daniela Gyorfi și-a deschis inima și a vorbit despre cea mai dificilă perioadă din viața ei.
În cadrul unui interviu, Daniela Gyorfi a vorbit despre aceste momente și cum au reușit necazurile să o unească și mai mult de mama ei. Artista a fost o luptătoare și boala mamei ei a maturizat-o. Astfel, la o vârstă fragedă, Daniela Gyorfi a ocupat un loc foarte important în familie și a trebuit să preia foarte multe atribuții.
„Dragostea mamei mele a fost absolută, am fost un copil alintat, nu din punct de vedere material, ci sentimntal. Necazurile care s-au abătut asupra mea și a mamei mele ne-au unit foarte tare. Eu am înțeles de mică ce rol am în familia mea și a mamei mele fiindcă eram amandouă”, a dezvăluit Daniela Gyorfi, în cadrul unei emisiuni TV.
Ce mănâncă Daniela Gyorfi ca să nu se îngrașe
Daniela Gyorfi a fost mereu o femeie în formă. Artista s-a menținut cum a putut mai bine, iar acum, la 53 de ani, arată foarte bine în costumul de baie. Pentru că a început seria concertelor pe litoral, a profitat de ocazie și a mers și la mare, să prindă puțină plajă, prilej cu care a organizat ad-hoc și o mini ședință foto.
“Nu țin dietă, nu țin nimic, mi-e rușine să spun lucrul ăsta. Într-adevăr, am făcut niște injecții, infiltrații PRP, cu plasmă… În rest, mănânc cât se poate de sănătos și nu fac excese.
Prefer salatele, beau multă apă plată, nu mănânc dulce și sper să reușesc să fac și sport, așa cum mi-am propus. Spre rușinea mea, am 49 de kilograme, spre 50. Dar eu zic că trebuie să mai slăbesc, am o retenție de apă care m-a dat puțin peste cap”, spune Daniela Gyorfi, pentru Ciao.ro.